Corina Ciobanu, Avocat Definitiv,
Cabinet de Avocat Luca Mihai Cătălin
În acest număr al revistei ne propunem să realizăm o scurtă prezentare cu caracter general a drepturilor pacientului, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, în continuare Legea nr. 46/2003 și de Normele din 2016 de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 aprobate prin Ordinul nr. 1410/2016, în continuare Normele de aplicare.
Cu titlu prealabil, menționăm că Legea nr. 46/2003, în primul articol, oferă o serie de definiții pentru anumite noțiuni, printre care și noțiunea de „pacient” prin care se înțelege orice persoană sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate sau noțiunea de „reprezentant legal” al pacientului prin care se înțelege soțul/soția, copiii, părinții sau celelalte rude până la gradul al IV-lea ale pacientului, tutorele, precum și orice persoană cu vârsta de minimum 18 ani împliniți pe care pacientul o desemnează în acest scop prin declarație încheiată în formă autentică care va cuprinde drepturile prevăzute de lege ce pot fi exercitate de reprezentant.
Principalele drepturi ale pacientului stipulate prin dispozițiile Legii nr. 46/2003 sunt, în ordinea reglementării lor de către legiuitorul român, următoarele:
I. Drepturi generale ale pacientului (art. 2-3 din Legea nr. 46/2003)
1. Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale.
2. Pacientul asigurat prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate are dreptul la investigații gratuite de screening la justa solicitare proprie din momentul încadrării în grupul de risc sau pe baza unei trimiteri de la medicul specialist. Prin noțiunea de screening se înțelege examinarea inițială de prezumție sau stabilirea existenței reale a bolilor sau a altor caracteristici biologice ori comportamentale într-o populație, care constă în aplicarea unui ansamblu de procedee și tehnici de investigație în scopul descoperirii precoce și evidențierii lor într-un stadiu incipient
3. Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare. În acest sens, unitățile sanitare trebuie să asigure accesul egal al pacienților la îngrijiri medicale, fără discriminare pe bază de rasă, sex, vârstă, apartenență etnică, origine națională, religie, opțiune politică sau antipatie personală.
II. Dreptul pacientului la informație medicală (art. 4-12 din Legea nr. 46/2003)
1. Pacientul are dreptul de a fi informat potrivit art. 4, art. 5 și art. 6 din Legea nr. 46/2003: cu privire la serviciile medicale disponibile și la modul de a le utiliza, asupra identității și statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate, asupra regulilor și obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării, asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, precum și cu privire la date despre diagnostic și prognostic.
Informațiile se aduc la cunoștință pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate. În cazul în care pacientul nu cunoaște limba română, informațiile i se aduc la cunoștință în limba maternă ori într-o limbă pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.
2. Pacientul are dreptul de a decide dacă mai dorește să fie informat în cazul în care informațiile prezentate de către medic i-ar cauza suferință. Totodată, pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său. Rudele și prietenii pacientului pot fi informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic și tratament, cu acordul pacientului.
3. Pacientul sau persoana desemnată în mod expres, are dreptul să primească, la externare, un rezumat scris alinvestigațiilor, diagnosticului, tratamentului, îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării și, la cerere, o copie a înregistrărilor investigațiilor de înaltă performanță, o singură dată.
III. Consimțământul cu privire la intervenția medicală (art. 13-20 din Legea nr. 46/2003)
1. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa. Potrivit art. 4 din Normele de punere în aplicare, în situația în care intervențiile medicale sunt refuzate de către pacienți, acestora trebuie să li se explice consecințele refuzului sau opririi actelor medicale. Prin excepție, când pacientul nu își poate exprima voința, dar este necesară o intervenție medicală de urgență, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinței acestuia. În acest caz, consimțământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
În cazul în care se cere consimțământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înțelegere. În cazul în care se consideră că intervenția este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să își dea consimțământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate constituită din 3 medici pentru pacienții internați în spitale și din 2 medici pentru pacienții din ambulator.
2. Consimțământul pacientului este obligatoriu: pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord, în cazul participării sale în învățământul medical clinic și la cercetarea științifică, precum și pentru a putea fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală, cu excepția cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului și evitării suspectării unei culpe medicale.
DREPTURILE PACIENTULUI în legislația românească
DREPTURILE PACIENTULUI
IV. Dreptul pacientului la confidențialitatea informațiilor și la viață privată (art. 21-25 din Legea nr. 46/2003)
1. Pacientul are dreptul la confidențialitatea informațiilor, astfel încât toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia și pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. Prin excepție, în cazul în care informațiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditați, implicați în tratamentul pacientului, acordarea consimțământului nu mai este obligatorie.
2. Pacientul are dreptul de acces la datele medicale personale și de a desemna, printr-un acord consemnat în anexa la foaia de observație clinică generală, o persoană care să aibă acces deplin, atât în timpul vieții pacientului, cât și după decesul pacientului, la informațiile cu caracter confidențial din foaia de observație.
3. Orice amestec în viața privată, familială a pacientului este interzis, cu excepția cazurilor în care această imixtiune influențează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate și numai cu consimțământul pacientului. Sunt considerate excepții cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.
V. Drepturile pacientului în domeniul reproducerii (art. 26-28 din Legea nr. 46/2003)
1. Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat. Prin excepție, dreptul femeii la viață prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major și imediat pentru viața mamei.
2. Pacientul are dreptul la informații, educație și servicii necesare dezvoltării unei vieți sexuale normale și sănătății reproducerii, fără nici o discriminare. De asemenea, orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente și lipsite de riscuri.
VI. Drepturile pacientului la tratament și îngrijiri medicale (art. 29-36¹ din Legea nr. 46/2003)
1. În cazul în care furnizorii sunt obligați să recurgă la selectarea pacienților pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale elaborate de către Ministerul Sănătății și Familiei în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
2. Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate. Prin îngrijiri terminale se înțelege îngrijirile acordate unui pacient cu mijloacele de tratament disponibile, atunci când nu mai este posibilă îmbunătățirea prognozei fatale a stării de boală, precum și îngrijirile acordate în apropierea decesului.
3. Pacientul internat are dreptul la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afara spitalului. Conform art. 16 din Normele de aplicare, la cererea pacienților internați, unitățile sanitare cu paturi trebuie să asigure condițiile necesare pentru obținerea de către aceștia a altor opinii medicale, precum și pentru acordarea de servicii medicale de către medici acreditați din afara unității.
4. Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare, iar după externare pacientul are dreptul la serviciile comunitare disponibile. De asemenea, pacientul are dreptul să beneficieze de asistență medicală de urgență, de asistență stomatologică de urgență și de servicii farmaceutice, în program continuu.
În încheiere, dorim să subliniem faptul că pacientul are dreptul să semnaleze personalului medical și administrativ din unitățile sanitare publice sau private orice deficiență intervenită în legătură cu nerespectarea drepturilor sale, oricând pe durata utilizării serviciilor de sănătate medicale, comunitare sau conexe actului medical, iar încălcarea de către personalul medico-sanitar a drepturilor pacientului prevăzute în legislația din România, poate atrage după caz, răspunderea disciplinară, contravențională sau penală a persoanelor vinovate, conform prevederilor legale.
DREPTURILE PACIENTULUI în legislația românească
