Termenul de narcisism provine din mitul lui Narcis, un tânăr frumos, dar cu inima împietrită, pe care zeii au decis să-l pedepsească pentru duritatea sa, făcându-l să se îndrăgostească de propria imagine.
Iubirea de sine dusă la extrem – narcisismul patologic
Dr. Leli
Narcisismul este o tulburare de personalitate foarte complexă, în care persoana care o are dezvoltă o adevărată obsesie pentru propria imagine. Trăsăturile clinice și simptomatologice ale tabloului patologic sunt variabile, dar este întotdeauna posibil să se recunoască trei elemente distinctive:
- Considerarea propriei persoane în termeni de superioritate (grandoare) în fantezie sau comportament;
- Nevoia constantă de admirație;
- Lipsa de empatie (adică incapacitatea de a recunoaște că și alte persoane au dorințe, sentimente și nevoi).
Cauzele narcisismului nu sunt definite clar; adesea, acest tablou este rezultatul unei combinații de mai mulți factori. În special, dezvoltarea tulburării poate fi favorizată de creșterea într-un mediu familial invalidant, caracterizat prin inhibiția comportamentală exigentă a părinților. Dar impactul narcisismului patologic poate fi semnificativ în multe domenii ale vieții, cum ar fi relațiile, munca, școala sau afacerile. Tratamentul este axat pe terapia cognitivă pe termen mediu și lung, deoarece trăsăturile de personalitate și atitudinile interpersonale caracteristice acestei tulburări necesită mult timp pentru schimbare.
Narcisismul este o trăsătură de personalitate și poate fi considerat, în anumite limite, o stare normală. Cu toate acestea, dacă această atitudine psihologică interferează în mod serios cu relațiile interpersonale, cu angajamentele zilnice și cu calitatea vieții, ea poate căpăta dimensiuni și semnificații patologice. Persoanele care suferă de această tulburare tind să își mărească abilitățile într-o măsură excesivă și să se transforme în centrul exclusiv al interesului lor, devenind obiectul propriei admirații. Indivizii care manifestă o personalitate narcisistă sunt absorbiți în mod constant de fantezii de succes nelimitat și manifestă o nevoie aproape exhibiționistă de atenție și admirație. În plus, aceste persoane sunt incapabile să recunoască și să perceapă sentimentele celorlalți, au tendința de a-i exploata pe ceilalți pentru a-și atinge propriile scopuri. În spatele acestei măști, însă, narcisistul are o stimă de sine fragilă care îl face vulnerabil la cea mai mică critică. Dacă se confruntă cu un eșec, din cauza părerii înalte despre sine, poate manifesta cu ușurință furie extremă sau depresie.
Narcisismul este rezultatul experiențelor din copilărie ale unei persoane. Aceste elemente ar interveni în cursul dezvoltării individului, influențându-i comportamentul și gândirea. În special, tabloul clinic poate fi favorizat de părinți care cred în superioritatea viitorului narcisist și acordă o mare importanță succesului, criticând excesiv temerile și eșecurile. Tulburarea de personalitate narcisică poate rezulta, de asemenea, din creșterea într-un mediu familial incapabil să îi ofere copilului atenția necesară; în timp, ca răspuns la această atitudine, subiectul ar rezolva amenințarea continuă la adresa stimei de sine, dezvoltând un sentiment de superioritate și un comportament care demonstrează nevoia de admirație constantă. De obicei, tulburarea apare în anii adolescenței sau la începutul vârstei adulte. În timpul copilăriei, copiii pot manifesta o atitudine narcisistă, dar acest lucru poate reprezenta pur și simplu un caracter tranzitoriu al vârstei lor și nu înseamnă că vor ajunge să dezvolte un tablou patologic în toată regula. Estimările privind prevalența tulburării de personalitate variază între 2 și 16% în populația clinică, în timp ce în populația generală este mai mică de 1%. Dar, 50-75% dintre persoanele care primesc acest diagnostic aparțin sexului masculin.
Așa cum afirmam mai sus, tulburarea de personalitate narcisică se manifestă printr-un sentiment exagerat de superioritate. Cei care suferă de această tulburare au tendința de a se considera mai buni decât alții, de a-și exalta abilitățile și realizările și de a crede în mod exagerat în propria valoare. Acest comportament îi face pe narcisiști încrezuți, aroganți, egoiști și exhibiționiști. O consecință directă a acestui comportament este nevoia constantă de admirație din partea celorlalți, care sunt idealizați sau devalorizați în funcție de recunoașterea sau nu a statutului lor ca fiind unici și speciali. O altă caracteristică specifică este lipsa de empatie, de unde și convingerea că nevoile proprii sunt pe primul loc. Deoarece se consideră superiori celorlalți, narcisiștii cred că au dreptul să-și satisfacă propriile nevoi fără să aștepte, astfel încât îi pot exploata pe ceilalți, ale căror nevoi și opinii sunt considerate de mică valoare. În plus, persoanele narcisiste pretind că modul lor de a vedea lucrurile este singurul corect.
Iubirea de sine dusă la extrem – narcisismul patologic
Adesea, persoanele cu tulburare de personalitate narcisică cred că ceilalți îi invidiază sau îi admiră, dar sunt hipersensibili la critici, eșecuri și înfrângeri. Dimensiunea reprezentată de tendința spre grandoare, unicitate și superioritate este astfel contrapusă de sentimentele de vulnerabilitate, nesiguranță, fragilitate și teamă de confruntare. Atunci când se confruntă cu incapacitatea de a-și satisface părerea înaltă despre ei înșiși, narcisiștii pot reacționa cu furie sau dispreț, pot dezvolta atacuri de panică, pot deveni profund deprimați sau chiar pot încerca să se sinucidă.
Dacă nu este tratată corespunzător, tulburarea de personalitate narcisică poate predispune la diverse complicații, printre care:
- Probleme în relațiile interpersonale
- Dificultăți în activitățile zilnice (muncă sau școală)
- Depresie
- Dependențe (alcool, fumat sau droguri)
- Gânduri sau comportamente sinucigașe
- Minciună, înșelătorie
- Comportament agresiv
Structura persoanelor cu tulburare de personalitate narcisică este foarte problematică. Trăiește contradicții foarte grave, și anume, grandoarea care ascunde o vulnerabilitate extremă, sentimentul de inadecvare, incapacitatea de a relaționa cu ceilalți și deficiențele emoționale suferite. De fapt, narcisistul se află, de cele mai multe ori, într-o stare de suspensie între momente în care se exaltă la maximum și perioade de profundă singurătate, un tablou omniprezent al comportamentului grandios și al nevoii de admirație, pentru a menține imaginea de sine și a compensa golul interior resimțit.
